Creierul Mincinos: 7 moduri în care creierul te păcălește zilnic

       

Reading Time: 12 minutes 👀

#psihologie #creier #disonantacognitiva

          „Obișnuiam să-mi spun adesea că cel mai minunat organ din corp este creierul...până am realizat cine îmi spunea asta!”

          Hello, BRAINiac! În articolul de astăzi vorbim despre creier într-un mod diferit. Creierul uman este, până în acest moment, cea mai uimitoare descoperire existentă în Univers. În cele 1.5 kg de materie situată între urechi, se ascunde un mecanism complex și autoreglabil în cadrul căruia este stocat întregul bagaj al existenței. Toate lucrurile pe care le facem automat (respirația, mersul, somnul), toate rutinele noastre (spălatul pe dinți, ticurile), amintirile, procesele și lucrurile învățate de-a lungul timpului, proiecțiile cu privire la viitor, tot ce am gândit și vom gândi vreodată este stocat în acest compus de materie cenușie care poate fi cu ușurință cuprins în palmă. Cercetările cu privire la creier sunt recente, și pe măsură ce domeniul neuroștiințelor se dezvoltă, rezultatele nu contenesc să surprindă. De la procesele subconștiente care dirijează deciziile zilnice, la mecanismele care produc visele și modul în care gândurile influențează comportamentele, numeroase studii și experimente au dovedit faptul că deciziile conștiente sunt, în realitate, o iluzie bine alimentată de subconștient. Uneori, în viață, întâlnim oameni care vor să ne mintă, să ne înșele sau să ne pună obstacole în calea spre succes. Însă nimeni nu o face mai bine decât propria minte. Mai jos afli cele 7 moduri în care creierul te păcălește zilnic, și câteva strategii ca să întorci asta în avantajul tău. Așează-te comod în fotoliu/pat cât parcurgi rândurile următoare. Lectură plăcută! 🙂

          1. Îți spune cum ești și cum nu ești. Sunt pesimist. Sunt bolnav. Nu sunt capabil. Nu sunt suficient de talentat”. Iată doar câteva exemple de gânduri izvorâte din subconștient care te devalorizează și îți subminează încrederea.

          Creierul nu te sabotează intenționat. La nivel cerebral nu există afirmații bune și afirmații rele. Bun sau rău sunt judecăți de valoare, influențate de modul în care percepem și în care ne influențează o situație.

          Dacă de-a lungul anilor, în copilărie sau mai târziu, ai auzit de la cei din jur, mai ales de la figurile cu autoritate (părinți, prieteni, apropiați)nu poți sau că nu te ridici la înălțimea așteptărilor, mintea percepe aceste afirmații, le însușește și le înglobează în conceptul de imagine despre sine.

          Imaginea despre sine devine astfel sinonimă cu neputința.  Apare complexul victimei, în care conservarea ab hinc a acestui mod de a gândi despre propria persoană se transformă într-un mecanism de apărare al creierului. Dacă nu pot, dacă nu sunt capabil, atunci nu am de ce să am așteptări de la mine.

          Astfel, creierul e protejat de orice eșec, pentru că refuză orice încercare.

          Problema cu acest mod de a gândi este că eșecurile sunt benefice și dezirabile, nicidecum de evitat. Doar din eșecuri se dobândesc și se perfecționează abilități noi, și doar prin eșecuri se poate ajunge la succese răsunătoare.

          Succesul este abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără a-ți pierde entuziasmul, spunea Sir Winston Churchill.

          Imaginează-ți acest scenariu: Dacă atunci când erai mic și ai învățat timid să te ridici și să faci primii tăi pași, creierul tău ți-ar fi spus „nu sunt capabil, mai bine o las baltă”, ce s-ar fi întâmplat? Toți ne naștem cu abilitatea de a păși pe pământ, dar e necesar efort individual pentru a o cultiva și a întări mușchii. Apoi, devine automatism. Același lucru e valabil pentru orice alt scop în viață.

          Cum combați judecățile de valoare absolutiste despre sine: Reformulează-le, depersonalizând emoția.

          Observă-ți gândurile din poziția spectatorului. Întreabă-te „oare care va fi următorul meu gând?”. Când realizezi că mintea îți spune „nu sunt capabil”, reformulează în „pot și vreau să o fac, indiferent de rezultate”; Reformulează afirmațiile de tipul „sunt bolnav” în „sunt în curs de însănătoșire; și „sunt trist” în „acum SIMT o stare melancolică, totuși știu că e temporară”. Astfel, tristețea, neputința, boala nu mai fac parte din Sine, iar mintea începe să le vadă ca pe ceea ce sunt: obstacole de moment, nu stări definitorii și definitive.

          Mecanismul este simplu, dar extrem de eficient: Dacă oricum creierul te minte, ai grijă să conștientizezi minciunile pe care ți le spune și să le înlocuiești cu afirmații care, odată însușite în subconștient, vor începe să lucreze în favoarea ta.

          Gândește-te la asta: Ce ai de pierdut dacă îți repeți în minte „sunt capabil și am încredere în mine” în loc de „sunt slab și nu voi reuși”?

          Dintre cele aproximativ 50.000 de gânduri zilnice, majoritatea sunt involuntare. Dialogul intern influențează starea de spirit, abilitățile, inteligența și creativitatea. De aceea este esențială detașarea de gândurile negative și reformularea dialogului intern într-un mod care să faciliteze dezvoltarea personală.

          2. Te face să te simți un impostor. Sindromul impostorului se referă la persoanele care deși au abilități remarcabile (inteligență, creativitate) și au dobândit succese de-a lungul vremii, se simt rușinate și nedemne de aprecierea celor din jur.

          In genere, sindromul apare în adolescență și este răspândit printre adulții care au crescut alături de părinți perfecționiști, care constant i-au comparat cu alți copii și pentru care niciun rezultat nu era suficient de bun.

          Mintea persoanelor care suferă de Sindromul Impostorului generează gânduri care atribuie succesele individuale pe seama unor forțe extrinseci (noroc, soartă, ajutor divin), în timp ce eșecurile sau rezultatele nesatisfăcătoare sunt catastrofizate și puse pe seama propriei persoane (nici de atâta lucru n-am fost în stare).

          Anxietatea apare adesea, deoarece cu cât mai multe realizări are persoana afectată, cu cât recunoașterea publică este mai mare, ea se va simți tot mai stresată și copleșită de povara succesului pe care consideră că l-a dobândit pe nedrept, prin impostură.

          În răspăr, efectul Pygmalion este rezultatul unui număr de studii efectuate de psihologi în rândul claselor de școlari: inițial, cercetătorii au aplicat elevilor dintr-o clasă câteva teste de măsurare a inteligenței. Ulterior, au manipulat rezultatele și au comunicat părinților și profesorilor că anumiți elevi dintr-o clasă au obținut rezultate remarcabile, peste așteptări.

          Le-au indus ideea că acei copii sunt geniali și merită tratament preferențial (adevărul era că toți copiii aveau valori ale inteligenței medii, în limitele standard ale vârstei.

          Părinții și profesorii au început să îi trateze ca atare pe acei elevi, lăudându-i, încurajându-i și acordând o atenție sporită progreselor lor.

          Ulterior, când au refăcut testele, cercetătorii au observat îmbunătățiri considerabile în rezultatele acestor subiecți, în timp ce restul grupurilor, elevii care nu au fost considerați genii, au stagnat.

          Concluzia a fost că mintea reacționează în raport cu așteptările induse de propria persoană și de factorii mediu. Astfel, creierul unei persoane care își repetă afirmații de tipul „trebuie să muncesc mult și îmi va fi foarte greu dacă vreau să realizez ceva” sau „altora le e ușor dar eu nu sunt la fel de inteligent și nici capabil să mă descurc” va reacționa în consecință și va crea obstacole.

          În schimb, cultivarea unor afirmații realist-pozitive precum „sunt la fel de capabil ca orice alt om care a reușit și sunt hotărât să fac tot ce depinde de mine pentru visurile mele” sau „cu antrenament și devotament voi reuși ce îmi propun” stimulează mintea să caute soluții, nu probleme, și dezvoltă inteligența și creativitatea.

          3. Te minte că ai (mereu) dreptate. Ne place să credem că părerile noastre, viziunile despre viață și lume, opiniile religioase și politice, simpatiile și antipatiile se bazează pe logică și argumentație și reprezintă adevăruri absolute. Practic, mintea ne spune că noi deținem ADEVĂRUL, în timp ce opiniile contrare sunt catalogate ca MINCIUNI sau DEZINFORMĂRI.

          Ne alegem prietenii după aceste criterii, ne trăim viața în conformitate cu ideile noastre și ajungem, uneori, chiar la conflicte din cauza lor.

          În realitate, adevărul este o noțiune subiectivă, iar o interpretarea obiectivă a faptelor depinde de foarte multe informații și date pe care pur și simplu creierul nu le deține în totalitate.

          Pentru că îi plac scurtăturile și este proiectat pentru a economisi energie, creierul alege o gândire dihotomică (alb sau negru), bazându-se mai mult pe informațiile empirice, decât pe date concrete.

          În orice moment, orice eveniment sau lucru este reinterpretat cu scopul de a confirma vechile opinii. Cu cât o persoană luptă mai mult să își apere credințele, cu atât mai mult va falsifica involuntar evidențele care le demontează.

          Un soldat credincios care și-a pierdut piciorul în război va apăra patriotismul, naționalismul și beneficiile războaielor ideologice mai vehement decât restul soldaților care au luptat pe front. Dacă ar gândi contrariul (unele războaie sunt inutile și duc la pierderi și suferințe care nu sunt necesare), mintea ar percepe sacrificiul ca fiind inutil.

          În momentul în care intrăm în contact cu opinii care contravin viziunilor noastre despre lume (cum ar fi opiniile religioase, politice sau personal - fundamentale), creierul intră în disonanță cognitivă.

          Introdus în anul 1957 de psihologul Leon Festinger, conceptul de disonanță cognitivă se referă la momentul în care creierul resimte o contradicție intensă, precum o persoană care cheltuie o sumă mare pe un obiect despre care ulterior realizează că nu îi este util, apoi cauta motive de a-și justifica achiziția (îmi va trebui cândva, nu se știe niciodată), în loc să accepte că s-a păcălit.

          Un adolescent care se consideră o persoană onestă și corectă dar își minte părintele sau un prieten, își va spune că persoana respectivă merita să fie mințită, că minciuna a avut un scop nobil (protecția) sau că oricum toți oamenii mint, în loc să accepte că a făcut un lucru antagonic cu principiile sale.

          O persoană superstițioasă, va asocia involuntar orice eveniment negativ minor care se petrece într-o zi de marți cu cele trei ceasuri rele, în timp ce evenimentele nefericite din alte zile vor fi corelate automat cu alte întâmplări (am vărsat ieri sare; mi s-a bătut ochiul). Similar, oamenii care cred în horoscop, se declară surprinși de numărul mare al trăsăturilor care sunt în acord cu semul lor zodiacal, ignorând involuntar faptul că ele reprezintă adesea truisme (se potrivesc majorității), precum și acele trăsături care sunt contrare personalității lor (Efectul Branum - Forer).

          Creierului nu îi place să se afle în contradicție. Prin urmare, o persoană cu opinii ferme în anumite domenii va reinterpreta orice fapte, chiar și cele care îi contrazic în mod evident teoriile, într-un mod subiectiv în care opiniile să îi fie reconfirmate.

          Atunci când două sau mai multe persoane dezbat în contradictoriu un subiect, fiecare se convinge mai mult pe sine că are dreptate, în loc să reușească să le inducă celorlalți ideea expusă, chiar dacă argumenția este bună.

          În era digitală, acest fapt se manifestă tot mai des. Oamenii tind să se înconjoare de cei care au opinii similare și să îi îndepărteze complet pe cei cu viziuni diferite. Eliminarea de pe Facebook a unei persoane după lecturarea unei postări deranjante, ignorarea sau adoptarea unei poziții agresive în fața contactului cu alte moduri de a gândi, ridiculizarea opiniilor diferite și etichetarea (proști, ignoranți, dezinformați) a celor care le emit, toate sunt moduri în care creierul se protejează de disonanța cognitivă.

          Partea negativă este că, prin cultivarea acestei practici, devenim tot mai autosuficienți, mai narcisici și mai lipsiți de empatie. Dacă le știm deja pe toate, ce rost mai are să învățăm ceva? Dacă sunt oameni care gândesc diferit, ce rost are să înțelegem punctul lor de vedere, când presupunem deja că modul lor de a gândi este greșit?

          Extrapolând, pe termen lung se creează ample disensiuni sociale și conflicte de bulă de tipul NOI versus EI, care în final duc la stări de furie, depresie sau la izolare.

          Cum combați acest lucru: Pentru început, e esențial să îți pui sub semnul întrebării orice percepi ca adevăr incontestabil. Cu cât mai tare te agăți de o idee, caută argumente și opinii contrare și privește-le cu obiectivitate, debarasat de patimă și emoții.

          În final, opiniile sunt opinii. Acceptă dezbaterile și ascultă argumente căutând să înțelegi de ce persoanele respective gândesc așa, în loc să aștepți rândul la a combate ideile. Iar dacă intri în contradicție, ai grijă să combați ideea, nu omul.

          La fel cum nu suntem totuna cu gândurile noastre, nu suntem totuna nici cu ideile noastre. Este benefic ca ele să fie supuse schimbării de-a lungul vremii în raport cu noile cunoștințe dobândite. Orice om din lume cunoaște cel puțin un lucru pe care tu nu îl știi. Dacă respingi tot ce reprezintă o persoană doar pentru că o idee de-a sa e contrară părerilor tale, pierzi accesul la multe alte resurse prețioase. Dacă nu ești pe aceeași lungime de undă cu cineva într-o anumită privință, varianta optimă este să cădeți de acord că nu sunteți de acord și să treceți la alt subiect de discuție.

          4. Te minte că viața trebuie să fie dreaptă. Gândirea că viața e dreaptă și că lucrurile trebuie să se întâmple în acord cu asta este una dintre cele mai dăunătoare distorsiuni cognitive.

          Indiferent cât ne-am dori să fie așa, credința că lucrurile se desfășoară conform unui plan superior și interpretarea situațiilor din perspectiva meritelor sau corectitudinii pur și simplu nu este bazată pe un fundament real și duce adesea la frustrări și angoase copleșitoare atunci când faptele contrazic principiile.

          Când credem că viața trebuie să fie dreaptă, apar două capcane: în momentul în care aflăm că unui om pe care îl considerăm ca fiind bun i s-au întâmplat lucruri rele, nemeritate, avem tendința de a căuta vina victimei. Psihologii au observat prima dată acest fenomen în SUA. Observând reacțiile cu privire la procesele de viol, indiferent de cât de atroce erau mărturiile, adesea jurații și publicul căutau argumente care să valideze agresorul (a făcut ea ceva; poate era îmbrăcată provocator; i-a transmis semnale greșite).

          Similar, când o persoană tânără se îmbolnăvește grav sau moare, sunt căutate motive extrinseci (plan divin, păcate neștiute) pentru a justifica pierderea.

          A doua capcană este orientată spre sine. Înarmați cu credința că viața trebuie să fie dreaptă, atunci când ne confruntăm cu nedreptatea, injustețea, incorectitudinea, suferim mai intens și, în loc să acceptăm ce nu putem schimba și să ne orientăm spre soluții pentru a remedia ce este posibil, suntem doborâți de furie, frustrare, tristețe și neputință.

          Credința că viața e dreaptă poate duce la traume severe și episoade depresive majore, atunci când pierderile cu care suntem confruntați sunt resimțite intens. O trădare, o boală sau o năpastă considerată nemeritată sunt amplificate și catastrofizate până la epuizare.

          Reversul apare atunci când, acceptând că mersul vieții nu este ghidat după o justiție absolutistă, unii oameni încep să își justifice acte oneroase și de cruzime, considerând că, dacă viața nu e dreaptă, au dreptul de a face rău, pentru că oricum nu contează. Astfel, dobândesc treptat trăsături definitorii ale psihopatiei.

          Studiile au relevat un fapt interesant: cu cât o persoană este mai principială, morală și onestă, are tendința de a considera că toți oamenii sunt așa. Astfel, adesea are prea multă încredere în oameni și suferă atunci când se confruntă cu lipsa de onestitate.

          De partea cealaltă, cu cât o persoană este mai necinstită/imorală, cu atât mai mult va considera toți oamenii sunt așa, ceea ce o determină să fie tot timpul în gardă și, prin urmare, să își justifice comportamentele imorale în dialogul intern (dacă nu îi înșel eu, oricum o vor face alții).

          Soluția este de a accepta faptul că viața este imprevizibilă. Deși nu putem controla situațiile care se ivesc în viață, putem controla reacția pe care o avem în fața lor, atitudinea și modul în care le percepem. Dacă încetăm să ne mai raportăm la cei din jur și ne întoarcem privirea spre noi, putem trăi în concordanță cu propriile principii care ne oferă starea de împlinire personală.

          Altfel spus, atunci când încetăm să facem lucruri bune sau să fim corecți pentru ca ceilalți să ne remarce, ci fiindcă așa simțim să procedăm, sentimentele de frustrare care apar atunci când alții nu se comportă conform așteptărilor noastre sunt înlocuite cu o stare de armonie interioară inefabilă.

          5. Te face să crezi că ce simți acum vei simți mereu.  Credința că noi cei de astăzi vom fi aceeași cu noi cei din viitor este una dintre primele convingeri false pe care la dezvoltăm în viață.

          Creierul uman este atât de uimitor pentru că îi face pe oameni să fie singurele animale capabile să se gândească la viitor. Trăim în prezent, avem amintiri despre trecut, ulteriorizăm pe baza experiențelor (știm că dacă ceva s-a întâmplat o dată, e posibil să se repete), dar avem și abilitatea de a ne transpune imaginar într-un viitor abstract, creionând mental scenarii detaliate.

          Însă, deși ne place să credem că viitorul va arăta mai bine decât trecutul sau prezentul, greșeala apare atunci când ne transpunem în viitor presupunând că intrinsec nu se vor schimba prea multe.

          Putem să ne imaginăm cu ușurință cum peste 20 de ani locuim într-un conac somptuos sau conducem un Ferrari roșu decapotabil și deja vizualizăm mobila, căldura din fața șemineului sau mirosul de piele nouă și adrenalina. Pentru că ne așteptăm ca peste 20 de ani un conac sau o mașină să reprezinte, în mare, ce reprezintă și astăzi.

          Însă este imposibil să prezicem cum experiențele, cunoștințele și evenimentele care vor apărea în viitor ne vor influența sentimentele, atitudinile, opiniile și nevoile, pentru că nu le-am trăit încă, așa că mintea pur și simplu presupune că nu se vor schimba prea multe.

          Un adolescent care experimentează prima dragoste platonică susține vehement că nu va mai iubi niciodată. Un adult care trece prin experiența neplăcută ce apare atunci când se confrună cu o nedreptate afirmă că nu va mai avea niciodată încredere în oameni. Iar un om care este pus în situația de a-și imagina câștigul unui milion de dolari la loto susține că nu ar mai fi trist niciodată.

          Însă, pe măsură ce anii trec, sentimentele, opiniile și nevoile noastre se schimbă în acord cu experiențele și înțelepciunea dobândită cu trecerea timpului. Adesea, principala sursă a nefericirii umane este inadvertența dintre ce simțim când ne dorim ceva și ce simțim când obținem acel lucru.

          Pentru un om hămesit, imaginea unei mese calde poate fi cea mai pură definiție a fericirii. Pentru un absolvent, poate fi momentul când pune pe picioare o afacere, iar pentru un afacerist, primul milion de dolari. Deși ne putem imagina cum ne vom simți noi cei din viitor când visurile noastre vor fi împlinite, adesea predicțiile ajung să fie eronate.

          Chiar dacă avem dreptate, starea de fericire este, prin definiție, efemeră. Ne putem bucura având în cont un milion de dolari, la fel cum ne putem bucura conducând pentru prima oară mașina cea nouă sau terminând de amenajat locuința, însă este în natura umană ca un obiectiv odată atins, altul să se nască.

          Pe măsură ce ne obișnuim în noua casă, cu noua mașină sau cu statutul de milionari, aceste lucruri nu mai provoacă starea de uimire, de satisfacție și își pierd din intensitate, lăsând locul unor noi dorințe.

          Este greșit să credem că starea de fericire este un capăt de cursă unde totul devine static. Ambițiile și progresul constant sunt motivul pentru care umanitatea se află astăzi în punctul cel mai înalt al lanțului trofic.

          Pentru strămoșii noștri, fericirea putea însemna o peșteră și un foc care să îi apere de frig. Însă odată ajunși acolo, au căutat noi forme de a-și maximiza confortul, până am ajuns la calorifere, termostat și case inteligente, căzi cu hidromasaj și podele încălzite.

          Ambiția capătă conotații negative atunci când este confundată cu lăcomia. Faptul că astăzi ne dorim cu îndârjire un lucru, nu înseamnă că atunci când îl vom obține, vom fi neapărat mai fericiți și nici că starea de satisfacție va dăinui.

          De aceea psihologii consideră că este benefic să fim consecvenți cu visurile noastre, dar în același timp să căutăm bucuriile în clipa prezentă. Rareori lucrurile se întâmplă exact așa cum vrem noi. Atunci când înțelegem că noi ne schimbăm pe parcurs ce trec anii și le permitem visurilor și nevoilor noastre să se modifice în acord cu schimbările interne, putem să valorificăm importanța prezentului, debarasați de visuri și obiective care nu ne mai reprezintă.

          Conceptul de Eu este atât de puternic definit și structurat încât este ușor să trasăm o linie imaginară a vieții în care să ne amăgim că nu ne schimbăm prea mult. Însă la fel cum trupul se schimbă, mentalitatea, opiniile și nevoile noastre sunt supuse schimbărilor constante. La fel cum motivele fericirii de astăzi nu sunt aceleași cu visurile despre ziua de mâine, nici supărările, tristețile și situațiile neplăcute nu dăinuie. Înțelepciunea apare atunci când, indiferent de situațiile de viață, accepți cu seninătate faptul că și aceasta va trece (Puterea Prezentului - Eckhart Tolle, Editura Curtea Veche). 

          6. Te minte că totul merge rău. Cum îți spuneam, creierul funcționează prin conexiuni și rutine. Anxietatea reprezintă starea în care mintea produce constant motive de îngrijorare, stres și gânduri negative cu privire la orice ar putea merge rău într-o anumită situație.

          Creierul anxios se află constant în gardă și face predicții cu privire la toate situațiile posibile, chiar dacă improbabile, în care lucrurile pot deveni groaznic de supărătoare. Creierul te minte inducând astfel ideea că prin a te gândi la tot ce ar putea merge rău, ești mai pregătit pentru situațiile imprevizbile.

          În realitate, cu cât faci mai multe liste mentale cu gândul la toate situațiile dezastruoase care pot decurge, cu atât devii mai înspăimântat, copleșit, stresat și îngrijorat, fapt care afectează performața și anticipeaza eșecul.

          Imaginează-ți situația asta: Ai de făcut o prezentare în fața unei audiențe de câteva zeci de persoane, iar mental te gândești că o să transpiri, o să-ți pierzi cuvintele, e posibil să uiți datele și să te încurci, o să îți fie rău, o să leșini pe scenă, o să ai un puseu de sughiț sau o să vină cutremurul și o să-ți cadă plasma în cap în timp ce un tsunami va mătura sala cu tot cu foile tale. Ce crezi că se va întâmpla?

          Mintea este copleșită de toate aceste scenarii (pe care tot ea le produce). Cu aceste imagini în gând, mergi în fața oamenilor înspăimântat de tot ce ar putea merge rău și, surpriză, te pierzi, transpiri, nu îți găsești cuvintele. Așa îți confirmi apoi că ai avut dreptate și intri în cercul vicios al anxietății, când în realitate mintea ta a creat de la început situația neplăcută. 

          În final, doar moartea este definitivă. Orice merge rău astăzi reprezintă o ocazie de a învăța un mod de a face lucrurile mai bine data viitoare.

          Când apar gândurile negative, observă-le și pune-le sub semnul întrebării (cât de probabil e să se întâmple asta?) și în perspectiva eternității (dacă merge rău și o dau în bară, cât va mai conta peste 50 de ani lucrul acesta). Astfel, îți oferi darul de a te debarasa de rezultate și a te concentra  pe acțiuni.

        Reține: mintea nu percepe negația. Orice îi formulezi creierului cu „NU” în față, este perceput ca fiind adevărat. Astfel, pentru a-ți amplifica puterea interioară, e important să te concentrezi pe ce vrei să se întâmple, în loc să îți spui în gând  ce NU vrei să se întâmple.

          Reformulează afirmații precum „nu vreau să mă sperii, nu vreau să mă supăr” etc în „vreau să fiu curajos, vreau să fiu puternic, vreau să fiu calm și liniștit”.

          Acest truc funcționează în orice: Dacă vrei să renunți la un obicei negativ, în loc să îți repeți „nu mai vreau să...”, orientează atenția spre ceea ce vrei să se întâmple (exemplu: Nu mai vreau să fumez / Îmi doresc să fiu nefumător)

          7. Te minte că traumele sunt de vină. Adesea, în cadrul sesiunilor de psihoterapie oamenii înțeleg că unele traume din copilărie sau adolescență i-au urmărit până la maturitate și le influențează imaginea de sine și relațiile cu mediul.

          Este adevărat că există cuvinte sau fapte care, experimentate în copilărie, ajung să marcheze existența adultului de mai târziu.

          „Mă faci de râs, nu ești bun de nimic, vai de capul tău” sau o palmă peste obraz pot părea lucruri fără importanță, aruncate la nervi de părinți supărați. Însă studiile au dovedit că, mai târziu în viață, ele sunt corelate cu deficiențe de relaționare, probleme emoționale, anxietate, depresie, fobii, tulburări de personalitate și chiar agresiuni față de sine ori mediul social (copilul agresat se poate transforma în adultul agresor).

          Viața înseamnă situații plăcute și mai puțin plăcute, însă raportarea la tramă devine o traumă în sine, atunci când conștientizarea nu este însoțită de acceptare, iertare și angajamentul de a remedia deficiențele descoperite.

          Una dintre marile probleme cu care se confruntă psihoterapeuții este că odată ce un client descoperă în terapie amintiri sau traume reprimate și înțelege modul în care i-au influențat dezvoltarea, tinde să își învinovățească părinții și mediul de creștere pentru toate problemele sale.  Astfel omul îmbracă armura victimei căreia viața i se întâmplă.

          In genere, chiar și atunci când comit erori evidente în creșterea copiilor, părinții o fac involuntar, din cauza necunoașterii impactului emoțional al anumitor gesturi. Rareori sunt situațiile în care părinții rănesc intenționat copiii, iar când ele se manifestă, adesea reprezintă o refulare a furiei reprimate a părintelui care a fost la rândul său agresat în copilărie.

          Privind lucrurile din această perspectivă, calea optimă este iertarea și concilierea copilului interior cu propriul trecut. 

          Oricare ar fi traumele care ne-au încercat în viață, avem abilitatea de a le identifica și a ameliora efectele lor. Asumarea statului de victimă (am dreptul să mă port așa fiindcă am fost la rândul meu traumatizat), pe lângă faptul că răpește controlul asupra propriei existențe, amplifică sentimentele de frustrare și resentimentele.

          În aceste situații, apar somatizări resimțite intens (dureri pregnante, probleme digestive, etc), semn că trupul își însușește docil tendința de autovictimizare a minții și acționează în consecință.

          „Nicio experiență în sine nu este cauza eșecului sau succesului nostru. Nu suferim în urma șocului experiențelor noastre - numita traumă -, ci, dimpotrivă, le transformăm astfel încât să ne servească scopurile. Experiențele noastre nu sunt decisive, ci scopul pe care îl dăm acestora” - (Curajul de a nu fi pe placul celorlalți - Ichiro Kishimi, Fumitake Koga, Editura Introspectiv).

          Altfel spus, experiențele sau traumele prin care trecem ne pot determina să ne dezvoltăm personal, să evoluăm și să nu mai permitem lucrurilor independente de voința proprie să ne influențeze. Să acceptăm că sunt lucruri pe care nu le vom putea schimba niciodată și să ne focusăm pe ceea ce este în puterea noastră: Progresul personal, cultivarea abilităților și a imaginii de sine.

          Dintre cele 7 moduri în care creierul te păcălește, tu pe care le-ai întâlnit cel mai frecvent?

          Despre mecanismele de funcționare a creierului, depresie, anxietate, bunăstare și fericire vorbim la Clinica BRAIN+ în cadrul workshopului CREIERUL DEPRIMAT, CREIERUL FERICIT. Poți rezerva unul din ultimele locuri disponibile în sală prin completarea formularului disponibil AICI. În cazul în care evenimentul este sold out, ești înscris automat pe lista de așteptare și vei primi un sms în cazul în care se vacantează un loc.

          Mulțumim pentru că ai citit până aici! Share-ul tău le poate oferi și prietenilor virtuali accesul la informație! 🙂

          Pentru mai multe detalii despre psihoterapie și pentru a programa o ședință, aruncă un ochi pe pagina dedicată: https://brainplus.ro/psihoterapie-individuala

          Echipa BRAIN+ este aici pentru tine!

BRAIN+ România: Excelența începe prin Noi!

Ne găsești și pe FACEBOOK și INSTAGRAM. 🙂

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ:
Charles Duhigg – Puterea Obișnuinței
Ichiro Kishimi, Fumitake Koga - Curajul de a nu fi pe placul celorlalți 
Eckhart Tolle - Puterea Obișnuinței
Echart Tolle - Un Pământ Nou

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.